Burţile
bulevardelor sunt tuşate de linii albe din ce în ce mai mici şi strâmbe
de sus maşinile par defecte în
spiralele adn ale pământului
de sus Ada e din ce în ce mai putin
vizibilă
ochii ei cresc însă proporţional cu
lumina
dimineaţa abia reuşeşte să şi-i
poarte
dimineaţa o dor cel mai tare
practic sunt două lacuri în care
vieţuiesc culori
pe măsură ce îmbătrâneşti îţi rămân
din ce în ce mai puţine culori
(linia orizontului e strâmbă
tot ce reuşeşti să mai vezi se
uniformizează
într-o baltoacă călduţă şi groasă)
pentru Ada e altfel
ea imbătrâneşte dar culorile se
reproduc înăuntrul ei
mame culori, copii culori, taţi
culori
încolonaţi aşteaptă să iasă
nu mai e mult şi-or să spargă
inima Adei
venele Adei
carnea Adei
atunci vor fi liberi şi Ada va fi veşnică
