Burţile bulevardelor sunt tuşate de linii albe din ce în ce mai mici şi strâmbe

de sus maşinile par defecte în spiralele adn ale pământului

de sus Ada e din ce în ce mai putin  vizibilă

ochii ei cresc însă proporţional cu lumina

dimineaţa abia reuşeşte să şi-i poarte 

dimineaţa o dor cel mai tare

practic sunt două lacuri în care vieţuiesc culori

pe măsură ce îmbătrâneşti îţi rămân din ce în ce mai puţine culori

(linia orizontului e strâmbă 

tot ce reuşeşti să mai vezi se uniformizează

într-o baltoacă călduţă şi groasă)

pentru Ada e altfel

ea imbătrâneşte dar culorile se reproduc înăuntrul ei

mame culori, copii culori, taţi culori

încolonaţi aşteaptă să iasă

nu mai e mult şi-or să spargă

inima Adei

venele Adei

carnea Adei

atunci vor fi liberi şi Ada va fi veşnică