marți, 16 august 2016

Incepe anotimpul prim

cel in care nu crede nimeni


Ferecam lumina la caldura

vopsim obloane in culori sparte

si le inchidem peste noi


copacii se strang in miez de stanca

dar noi nu ii vedem, suntem deja in stanca noastra


verde, mai mult verde

cu totii se prefac ca sunt bine



vantul destrama aerul

noi ne tinem respiratia unul pentru celalalt


ceafa ta calda e cel mai bine pastrat secret de pe pamant

joi, 24 martie 2016

Cum?


            Și? Cum se întâmplă? Se trezește dimineața, se spală pe dinți, se supără că nu curge apă caldă? Se gândește că azi nu și-ar mai pune zahăr în cafea? Își aranjează părul? Poate îmbracă haine curate și–i trece prin minte: “ ia uite, mirosul ăsta de mere verzi îmi place cel mai mult”? Își salută părinții, sau iubita, sau copiii, sau frații și știe că e ultima privire, ultima legătură de sânge pe care o are cu pământul ăsta? Poate că, înainte de orice, își plimbă câinele pe care l-a salvat de pe stradă? Poate e bucuros când privește lumina de început de zi? Sau ploaia leneșă? Sau copacii? Sau zumzetul străzii? Ce spune dacă se întâlnește în drumul lui spre moarte cu un amic? Sau cu primul om pe care l-a cunoscut in țară străină? Sau poate cu o fată frumoasă?
           Si cum apasă pe buton? Se uită în stânga, în dreapta? Cum face să își aleagă locul morții? Poate vede un grup de copii și se gândește să detoneze mai departe de ei, poate așa le oferă o șansă de a supraviețui? Se îndepărtează de mame cu prunci in brațe? Își ascunde privirea de bărbații tineri ca și el, îi invidiază pentru viața ce o au în față?
          Cum faci să ignori tot ce te înconjoară și să ucizi?

joi, 24 iulie 2014

***

ieri a fost cum nu trebuia sa fie, a fost frig si oamenii si-au batut joc de viata
 mama si-a tras paturile peste varful nasului
un trovant neclintit, cu ochi mari si negri
tata si-a lungit picioarele cu grija pe langa pisicile incovrigate
un print in gradina zmeului, pasind cu grija printre paznici adormiti
eu...eu nu eram acolo , nu eram niciunde,
hainele mele putrezeau spre mine
pielea mea se arcuia  intr-o contorsiune-fractura

spre seara am plecat pe drumul spre gara
mi-am tarat talpile printre castane sparte si firisoare de melci
(toamna dumnezeu te vede mai bine
si nu prea te mai lasa sa te ascunzi)

sâmbătă, 18 august 2012





Burţile bulevardelor sunt tuşate de linii albe din ce în ce mai mici şi strâmbe
de sus maşinile par defecte în spiralele adn ale pământului



de sus Ada e din ce în ce mai putin  vizibilă
ochii ei cresc însă proporţional cu lumina
dimineaţa abia reuşeşte să şi-i poarte 
dimineaţa o dor cel mai tare
practic sunt două lacuri în care vieţuiesc culori


pe măsură ce îmbătrâneşti îţi rămân din ce în ce mai puţine culori
(linia orizontului e strâmbă 
tot ce reuşeşti să mai vezi se uniformizează
într-o baltoacă călduţă şi groasă)

pentru Ada e altfel
ea imbătrâneşte dar culorile se reproduc înăuntrul ei

mame culori, copii culori, taţi culori
încolonaţi aşteaptă să iasă

nu mai e mult şi-or să spargă
inima Adei
venele Adei
carnea Adei

atunci vor fi liberi şi Ada va fi veşnică

marți, 8 mai 2012

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Cumva

Memoria mea s-a înt­âlnit cu saltimbancul roşu astăzi 
şi-au făcut cu mâna, repetat
ca şi cum se-ntâmpla ultima oră a lumii
le-au dat lacrimile, reciprocitate deşănţată

ne-am culcat apoi in foi goale

memoria mea se bălăcea în cerneluri absurde
saltimbancul s-a intors la filme alb-negru

eu şi cu tine ne-am cuprins in visele lungi 
cu moarte si morţi
Până şi ultima suflare ţi-e vie
ţi-am spus 
şi-ai trăit ceva mai departe